fbpx
Casa Comana Bucuresti Boutique Hotel

Camera 38 – Constantin Șerban Domnul

Tip pat : 1 pat matrimonial
Capacitate : 2 adulți
Dimensiune : Aproximativ 22 mp
Locație : Etajul 3 din 3
Balcon : Da
Baie : Cadă de baie, chiuvetă, toaletă și bideu

Facilitățile camerei

  • Minibar
  • Internet WIFI
  • TV LCD
  • Halat de baie
  • Papuci de baie
  • Seif
  • Aer condiționat
  • Telefon
  • Birou de lucru
  • Cărți
  • Cosmetice
  • Uscător de păr
  • Acces la SPA
  • Fier și masă de călcat (la cerere)
Constantin Șerban Domnul

A fost fiul nelegitim al lui Radu Șerban, domnul Ţării Românești (1601; 1602-1610; 1611), ctitorul mănăstirii Comana, și al unei văduve, Elina, fata popii Constantin din București, căruia voievodul i-a dăruit satul Tântava, jud. Ilfov, la apus de București, unde aceasta a stat „în taină” cu copilul domnesc. Constantin Șerban, botezat, după obicei, cu numele bunicului dinspre mamă, la care oamenii vremii i-au adăugat pe cel de botez al tatălui, și apoi pe cel de Basarab, al noii dinastii, a Craioveștilor-Basarabi, întemeiată de Radu Șerban, s-a născut pe la 1604-1605, tocmai cand tatăl său domnesc refacea curtea din București.

Constantin Șerban nu și-a ascuns niciodată originea sa domnească. Drept urmare, Matei Basarab (1632-1654), deși îi era rudă pe linie Craiovească, l-a însemnat la nas în tinerețe, crestându-i nările și cartilajul dintre ele, ceea ce i-a adus porecla de Cârnul, pentru a nu ridica pretenții la tron, dar Paul de Alep, care l-a cunoscut personal, mărturisește că ulterior „nările lui Constantin se lipiseră la loc, și nasul se îndreptă cu totul”. Neavând însă o situație materială prea bună, după 1620, când s-a întors de la Viena, unde murise Radu Șerban, văduva acestuia, doamna Elena i-a dăruit lui Constantin Șerban satele Vărăști și Dobreni, la sud de Bucuresti, din domeniul soțului ei, pentru a-și ține rangul, ca fiu de domn.

Cu ruda sa Matei Basarab a avut totuși relații bune, urcând treptat cursul dregătoriilor de la curte, până la cea nou înființată pentru el, de serdar (1646-1648), ajutor al marelui spătar, comandantul armatei.

În condițiile valurilor de răscoale ale slujitorilor (oștenilor) din 1653-1654 provocate mai cu seamă de politica fiscală a lui Matei Basarab, Constantin Șerban și-a pregătit venirea la domnie. Astfel, chiar în ziua în care Matei Basarab a închis ochii la 9/19 aprilie 1654, sfatul lărgit în frunte cu mitropolitul l-a ales domn (1654-1658), iar Înalta Poartă i-a întărit domnia în schimbul a 1500 de pungi, din bogatul tezaur (câteva camere pline cu monede de aur - mărturisește Paul de Alep) moștenit de la Matei Basarab.

Inițial s-a înțeles cu slujitorii răsculați, dar acuzat de boieri că a pactizat cu aceștia a hotărât desființarea unor corpuri și reducerea altora, ceea ce a provocat în 1655 răscoala tuturor categoriilor militare, care s-a îndreptat de fapt împotriva boierilor ce au avut mult de suferit, fiind cea mai puternica răscoală din Ţara Românească din întreg Evul Mediu. După în frângerea răsculaților la Șoplea, între București și Ploiești, la 16/26 iunie 1655, de către oastea trimisă de principele ardelean Gheorghe Rákóczi II în ajutorul său, Constantin Șerban i-a jurat credință principelui. Numai că Poarta hotărâse înlocuirea din domnie a lui Rákóczi, începând prin mazilirea aliatului acestuia din Ţara Românească, pentru care în 1658 începea o pribegie care va dura 27 de ani. Cu ajutorul lui Rákóczi II, cu care în octombrie 1659 a încheiat tratatul de la Bran, Constantin Serban a încercat mai întâi să ocupe domnia Moldovei (1659), apoi din nou pe cea a Ţării Românesti (1660), și iar pe cea a Moldovei, cu ajutorul cazacilor (1661).

Înlăturat mereu de intervenții masive tătărăști, la ordinul Porții, Constantin Șerban s-a retras în sudul Poloniei, unde în 1661 ctitorește biserici la Cerna-Gora (Muncaci) și Msticovici, iar în 1662 cere indigenatul polon. Însă peste mai bine de un deceniu, la aproape 70 de ani, pornește din nou la luptă în fruntea unui steag de moldoveni, în oastea cu care marele hatman polon Jan Sobieski înfrânge pe turci lângă Hotin în noiembrie 1673, sperând ca apoi sa fie reînscăunat în Ţara Românească.

Cum însă polonii nu izbutesc să-i alunge pe turci, renunță să mai ia parte la campaniile lor și chiar la proiectul unei alianțe cu țarul moscovit Alexei Mihailovici (1673-1676), cu atât mai mult cu cât, în Ţara Românească, ajunsese domn Șerban Cantacuzino (1678-1688), nepot de soră și fin al său, pentru care, în 1679, mijlocește relații diplomatice cu regele polon. Ca atare, acesta din urmă îi dăruiește în 1682 domeniul regal Waniowice, cu trei sate, lângă Sambor, deoarece „pentru slujba noastră și a Republicii (Uniunii polono-lituane) și-a pus în cumpănă sănătatea și averea și a rămas lipsit de bunurile sale”. Astfel, la curtea de la Waniowice, Constantin Șerban își va petrece ultimii ani ai bătrâneții, departe de Ţara Românească, unde nu i-a fost scris să mai revină.

Fiul natural al lui Radu Șerban a fost o fire impulsivă, răspunzând marelui vizir, care-l chema la Poartă, că dacă se va duce acolo, „va merge cu sabia în mână”. Era și învățat, Paul de Alep mărturisind că știa grecește, turcește și ungurește, iar în discuțiile cu patriarhul de Antiohia nu avea nevoie de tălmaci.

În 1630 s-a căsătorit cu Bălașa, fiica unui mare stolnic din Moldova și al surorii doamnei lui Gheorghe Ștefan, domn al Moldovei. Cu Bălașa a viețuit 27 de ani, iar după ce aceasta s-a stins în 1657, Constantin Șerban s-a recăsătorit în același an cu „o sclavă circasiană” (caucaziană) botezată atunci Nedelea (Domnica), ceremonii oficiate de patriarhul Macarie și descrise de arhidiaconul său, Paul de Alep.

Doamna Nedelea l-a urmat pe Constantin Șerban până la moartea acestuia, stingându-se și ea la Waniowice între 1686 și 1695. Aici, pe meleaguri polone, simțindu-și sfârșitul, la peste 80 de ani, Constantin Șerban și-a redactat testamentul la 28 februarie/10 martie 1685, prima sa dorință fiind ca prin grija soției sale și a nepotului Șerban Cantacuzino, domnul Ţării Românești, „să fiu îngropat lângă trupurile străbunilor mei în Ţara Românească”, adică în gropnița familiei tatălui său, Radu Șerban, din pronaosul bisericii mănăstirii Comana. S-a stins din viață curând, la începutul lui iulie 1685, la curtea de la Waniowice, dar cum, din păcate, n-a avut urmași, iar văduva sa era străină de meleagurile Ţării Românești, probabil rămășițele lui Constantin Șerban n-au mai ajuns la Comana, fiind înmormântate la vreuna din mănăstirile apropiate de ultima sa reședință, unde era ctitor, cea de la Sf. Onufrie (Lawrow), sau Dobromil, lângă Sambor.

Rezervă acum

Contactați-ne

ATENȚIE !
Completarea acestui formular reprezintă doar o cerere de rezervare!
Pentru confirmare veți fi contactat de către un operator în cel mai scurt timp!
Vă mulțumim!