fbpx
Casa Comana Bucuresti Boutique Hotel

Camera 34 – Nicolae Pătrașcu

Tip pat : 1 pat matrimonial
Capacitate : 2 adulți
Dimensiune : Aproximativ 23 mp
Locație : Etajul 3 din 3
Balcon : Da, 2 balcoane
Baie : Cabină de duș, chiuvetă, toaletă și bideu

 

Facilitățile camerei

  • Minibar
  • Internet WIFI
  • TV LCD
  • Halat de baie
  • Papuci de baie
  • Seif
  • Aer condiționat
  • Telefon
  • Birou de lucru
  • Cărți
  • Cosmetice
  • Uscător de păr
  • Acces la SPA
  • Fier și masă de călcat (la cerere)

Nicolae Pătrașcu

Unicul fiu al lui Mihai Viteazul, mai apoi ginere al lui Radu Șerban, născut la 9 iulie 1584, a beneficiat de o învățătură aleasă, fiind pregătit de ilustrul său părinte pentru o domnie pe care acesta o dorea ereditară. Din 1597 începe să poarte titlul de „voievod”, ia parte la ceremonii diplomatice, și atât sultanul în 1596, cât și împăratul creștin, în 1598, îl recunosc ca moștenitor pe viață a domniei lui Mihai. Pornind în octombrie 1599 să-și înlăture inamicii din Ardeal și Moldova, Andrei Báthory, respectiv Ieremia Movilă, Mihai și-a luat cu el fiul în bătălia de la Șelimbăr; împreună au intrat triumfal în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599, și tot ambilor le-au jurat credință nobilii din dieta transilvană. Apoi Mihai l-a instalat domn deplin în Țara Românească (1599 noiembrie-1600 septembrie), sub numele domnesc de Nicolae Vodă (de unde numele dublu Nicolae Pătrașcu), însă sub autoritatea sa paternă, ca instanță superioară. Avea doar 15 ani și sultanul i-a acordat steag de învestitură.

În primăvara și vara anului 1600, Mihai Viteazul negociază cu solul polon și cu comisarii imperiali recunoașterea stăpânirii celor trei Țări Române pentru sine și fiul său, cu transmitere ereditară. Apoi Nicolae Pătrașcu participă cu oaste alături de Mihai Viteazul la campania pentru înlăturarea vechiului inamic Ieremia Movilă, iar tatăl său hotărăște să-i acorde și domnia Moldovei, tot sub autoritatea sa.

Alături de Mihai Viteazul, stăpân al celor trei Țări Române în vara 1600, la numai 16 ani, Nicolae Pătrașcu se afla în culmea gloriei. De acum însă soarta i-a devenit potrivnică. În toamna anului 1600 nobilimea ardeleană s-a răsculat împotriva lui Mihai Viteazul, iar fiul său i-a venit în ajutor cu oaste din Țara Românească, rămânând alături de tatăl său și în campania din nefericire pierdută de acesta împotriva marelui hatman polon Jan Zamoynki, care l-a înlăturat și pe el din domnie în toamna 1600. Tată și fiu s-au despărțit pentru totdeauna când Mihai a plecat la Curtea imperială din Praga să obțină ajutorul împăratului Rudolf II, lăsându-și fiul, doamna și fiica ostatice la Gilău, apoi la Făgăraș (1601-1602).

În 1602, Nicolae Pătrașcu pleacă și el la curtea din Praga spre a obține, ca și tatăl său ajutorul împăratului. Reface, după doi ani drumul lui Mihai, trecând prin Viena la sfârșitul lui 1602, primit de același arhiduce Mathias, fratele împăratului, ajungând în septembrie 1603 la curtea din Praga a lui Rudolf II, care-l primește în audiență și mai apoi îi acordă rangul de paharnic al său. Însă, în cele din urmă, sătul de traiul la curtea împărătească din Praga, în primăvara anului 1608, Nicolae Pătrașcu fuge în Transilvania, de unde, neobținând ajutorul principelui Gabriel Báthory, încearcă fără succes să redobândescă domnia Țării Românești.

Voievodul acesteia, Radu Șerban, îl capturează însă, îl crestează la nas ca să nu mai pretindă domnia și-l întemnițează, dar îi cruță viața și nu-l predă sultanului. Ulterior, cei doi se împacă, iar Nicolae Pătrașcu renunță la titlul de fost voievod, luând pe cel onorific de postelnic, însoțindu-l credincios pe Radu Șerban până la moartea acestuia la Viena în 1620. În 1611 chiar a condus avangarda oștii care l-a alungat pe Radu Mihnea, omul turcilor, din București, restaurând domnia lui Radu Șerban, participând apoi la campania din Ardeal împotriva principelui Gabriel Báthory, dar, cum Radu Șerban a fost îndepărtat de turci în toamna 1611, l-a însoțit prin Liov, pe la curtea din Varșovia, până la cea a împăratului Mathias II din Viena, care le-a stabilit loc de refugiu la Tirnavia (Trnava, în Slovacia). În 1616, când Radu Șerban îl socotea ca pe un „fiu”, recunoscându-i titlul de „voievod”, și în 1618, Nicolae Pătrașcu l-a sprijinit pe acesta în încercările de a redobândi domnia Țării Românești, el însuși fiind pretendent la scaunul Moldovei. În cele din urmă, la începutul lui iulie 1618, Niculae Pătrașcu i-a devenit ginere, căsătorindu-se cu doamna Anca, fiica cea mare a lui Radu Șerban, stabilindu-se cu întreaga curte a acestuia în primăvara 1619 în orașul Modor (azi în Slovacia).

Deși de rit ortodox, Radu Șerban și Nicolae Pătrașcu participă, cu rang înalt, la organizarea în 1618, la Viena, a ordinului cavaleresc de cruciadă „Militia Christiana” (Armata Creștină), în vederea eliberării de sub stăpânirea otomană a creștinilor din Europa. Dar izbucnirea Războiului de 30 de ani (1618-1648) deturnează cruciada în folosul împăratului habsburg, astfel că în 1619 Nicolae Pătrașcu împreună cu trupele sale contribuie la îndepărtarea principelui ardelean Gabriel Bethlen de zidurile Vienei. După moartea socrului său Radu Șerban la Viena în martie 1620, Nicolae Pătrașcu participă atât la războiul împotriva lui Bethlen cât și la cel polono-otoman din toamna 1621, soldat cu înfrângerea sultanului Osman II lângă Hotin, ultimul episod militar din viața sa. Se ocupă apoi de proprietățile sale de lângă Bratislava, primind de la împăratul Ferdinand II, între altele, și castelul Laszkar din comitatul Nitria, pe care l-a moștenit și fiul său Mihai Pătrașcu.

În 1624 un grav atac de podagră îl țintuiește la pat aproape jumătate de an la Bratislava, pentru ca în anul următor să revină la Viena, bolnav și trecându-și timpul cu cărți latinești împrumutate de la Biblioteca Imperială. S-a stins din viață înainte de 7 septembrie 1627, la 43 de ani, cât numărase, stranie coincidență, atunci când a fost asasinat și tatăl său, Mihai Viteazul, iar văduva sa, doamna Anca, l-a înmormântat în biserica ortodoxă cea mai apropiată de Viena, cea de la Györ, lângă care avea și o proprietate. Peste 13 ani, în 1640, doamna Anca, întorcându-se în Țara Românească, a luat cu ea și osemintele tatălui ei de la Viena și pe cele ale soțului de la Györ. Cu două trăsuri escortate de 16 călăreți, văduva străbate Austria, Slovacia și Transilvania, la 18 noiembrie 1640, fiind întâmpinată la Brașov de un logofăt trimis de ruda sa Matei Basarab, domnul Țării Românești.

Doamna Anca a depus osemintele lui Radu Șerban și Niculae Pătrașcu într-o criptă comună în pronaosul bisericii mânăstirii Comana, ctitorită de tatăl său, sub o lespede (aflată azi la Muzeul de artă din București), a cărei inscripție mărturisește că: „amândoi tare și vârtos pentru lege și pentru moșie cu păgânii turci, tătari și cu eretici unguri s-au bătut”. Apoi în același cavou s-au adăugat de-a lungul vremii rămășițele altor urmași ai lui Radu Șerban, din ramura Cantacuzină, sub o altă lespede care se vede și astăzi în pronaosul bisericii de la Comana, alături de care, sub pardoseală se află mormântul doamnei Anca și cel al fiului ei Mihai Pătrașcu.

Rezervă acum

Contactați-ne

ATENȚIE !
Completarea acestui formular reprezintă doar o cerere de rezervare!
Pentru confirmare veți fi contactat de către un operator în cel mai scurt timp!
Vă mulțumim!