fbpx
Casa Comana Bucuresti Boutique Hotel

Camera 27 – Șerban Cantacuzino Domnul

Tip pat : 1 pat matrimonial
Capacitate : 2 adulți
Dimensiune : Aproximativ 18 mp
Locație : Etajul 2 din 3
Balcon : Nu
Baie : Cabină de duș, chiuvetă, toaletă și bideu

Facilitățile camerei

  • Minibar
  • Internet WIFI
  • TV LCD
  • Halat de baie
  • Papuci de baie
  • Seif
  • Aer condiționat
  • Telefon
  • Birou de lucru
  • Cărți
  • Cosmetice
  • Uscător de păr
  • Acces la SPA
  • Fier și masă de călcat (la cerere)

Șerban Cantacuzino Domnul

Domn al Țării Românești (1678-1688), s-a născut în 1634 ca al doilea fiu al Elinei, fiica lui Radu Șerban (1601; 1602-1610; 1611) și al marelui postelnic Constantin Cantacuzino, întemeietorii familiei Cantacuzinilor din Țara Românească. Dinspre tată era a 11-a generație, descinzând din împăratul bizantin Ioan VI Cantacuzino (1337-1356), origine ilustră de care era conștient, dar care nu-i dădea drept la tronul Țării Românești. Când s-a hotărât să pretindă tronul de la București, îndreptățirea lui a fost că era nepotul de fiică al lui Radu Șerban, al cărui nume de botez îl purta și el. Ca atare, i s-a spus și lui Basarab (făcând parte din dinastia Craioveștilor - Basarabi întemeiată de bunicul său matern), dar ca emblemă personală a folosit acvila bicefală, pe care o socotea stemă imperială.

Împreună cu fratele său Drăghici, fiind mai mari decât frații care i-au urmat, au fost căsătoriți și rostuiți la casele lor de către tatăl lor, Șerban avându-și reședința boierească la Drăgănești. Ulterior și-a sporit domeniul prin tot felul de mijloace.

De tânăr a avut o carieră agitată și aventuroasă, urmând destinul frământat al familiei sale. Mihnea III (1658-1659) îl ține pe lângă sine mai mult ca ostatec pentru credința Cantacuzinilor. Reușește însă să fugă în Moldova, alăturându-se familiei sale refugiate la curtea lui Gheorghe Ghica, pe care tatăl său izbutește să-l aducă domn în Țara Românească (1659). În 1660 leagă o prietenie aducătoare de mult folos politic cu pașa din Silistra, Kara Mustafa, viitor mare vizir, care, mai târziu îl va ajuta să scape de necazuri politice și chiar să urce în scaunul țării. Cum însă chiar din 1663 începuse să uneltească printre boierii din gruparea Cantacuzinilor obținerea domniei, Grigore Ghica l-a crestat la nas ca pretendent, iar pe tatăl său, postelnicul Constantin Cantacuzino, l-a executat în decembrie 1663, la Snagov, unde era închis.

În 1667, după moartea la Constantinopol a fratelui său mai mare Drăghici, ale cărui rămășițe le-a adus în țară, înmormântându-le la mănăstirea Comana, alături de cele ale lui Radu Șerban, bunicul său matern, Șerban Cantacuzino devine conducătorul grupării boierești a Cantacuzinilor.

Cu toate că domnul Radu Leon (1664-1669) l-a numit mare postelnic și apoi mare spătar, trimițându-l în misiuni diplomatice la Poartă, Șerban organizează o mișcare împotriva domnului, pentru a-l înlocui în scaun. N-a izbutit nici de data aceasta să obțină domnia, dar sub noul domn ales din gruparea sa, Anatonie din Popești (1669-1672), ocupă împreună cu gruparea sa o poziție privilegiată. Degeaba s-a lăudat Șerban Cantacuzino că va face un „pod de pungi” de bani de la reședința domnilor munteni la Poartă până la cea a marelui vizir pentru a împiedica revenirea la domnie a lui Grigore Ghica (1672-1673). N-a putut, în schimb, după multe peripeții a reușit să-și salveze viața, refugiindu-se în Moldova, tocmai la schitul Hangu de la poalele Ceahlăului, pe moșia unui văr al său Cantacuzin.

Dar răzbunarea lui Grigore Ghica, care i-a persecutat cumplit familia în Țara Românească, l-a ajuns și în Moldova, făcându-l să fugă în Transilvania, și de aici, după alte încercări, la Constantinopol, unde, cu ajutorul protectorului său Kara Mustafa, a izbutit să-și aducă familia, mama și frații cu rudele lor, obținând chiar înlocuirea inamicului său Grigore Ghica, cu fostul său susținător din Moldova, Gheorghe Duca, numit în scaunul de la București (1673-1678). Cantacuzinii revin din pribegie, iar Șerban Cantacuzino devine mare logofăt, stârnind invidia de data aceasta a grupării boierești aduse din Moldova de Gheorghe Duca. Au urmat noi persecuții pentru Șerban, care și-a salvat cu greu capul, datorită simpatiei arătată de doamna Anastasia a lui Duca vodă, cu care avea o legătură intimă. S-a ascuns, așadar, în pădurea Cotrocenilor, în octombrie 1678, unde mai târziu, recunoscător lui Dumnezeu că și-a salvat viața, va ridica mănăstirea Cotroceni. Apoi Șerban Cantacuzino și-a ridicat pe ascuns familia din București, a trecut pe la Coiani (Mironești), reședința familiei bunicului Radu Șerban, pentru a o lua pe mama sa Elina Cantacuzino și pe fratele său Matei, după care a ajuns în tabăra vizirului Kara Mustafa, împreună cu frații săi și nepotul de soră Constantin Brâncoveanu.

Cu ajutorul marelui vizir și a unor mari sume de bani promise la Poartă, a căror plată a durat până în 1680, Șerban Cantacuzino a obținut în noiembrie 1678 domnia în Țara Românească, pentru care se agitase atâta, vreme de peste 15 ani. În sfârșit, după ce alaiul marelui domn a străbătut în șase săptămâni și trei zile, „cu pompă, precum iaste obiceiul domnilor” distanța de la Poartă la reședința domnească, noul domn, nepotul lui Radu Șerban, a intrat cu alai în București la 6/16 ianuarie 1679, începând o domnie care va dura aproape un deceniu.

E adevărat că Șerban Cantacuzino, pe care contemporanii l-au descris ca pe un adevărat „uriaș”, cu „ochi mari care produceau spaimă”, cu o voce „teribilă”, de „tigru”, a încercat să se înțeleagă cu adversarii săi politici din anii 1663-1672 în primii doi ani de domnie, dar apoi a trecut treptat la persecutarea acestora. Abia cu un an înainte de moarte a încercat cu adevărat să se împace cu inamicii săi, după ce principalii reprezentanți ai acestora dispăruseră demult din viață. Dacă pe plan intern s-a arătat autoritar, în domeniul cultural a înființat prima Academie (școală superioară) la mănăstirea Sf. Sava din București și a susținut întâia traducere integrală a Bibliei, un adevărat monument de limbă românească. Pe plan extern a trebuit să însoțească armatele otomane până la asediul Vienei din 1683, ajutându-i însă în ascuns pe cei asediați, dar, mai apoi, neînțelegând intențiile Habsburgilor de a anexa Țara Românească, după modelul Transilvaniei, a trimis o mare delegație spre Viena pentru a încheia un tratat secret cu aceștia. N-a mai apucat, căci a murit în octombrie 1688, când delegația cu proiectul tratatului se afla pe drum. Această întâmplare a alimentat zvonurile că Șerban Cantacuzino ar fi fost otrăvit de frații săi, în frunte cu învățatul stolnic Constantin Cantacuzino, cu toate că mărturii mult mai credibile arată că a murit de o boală gravă, care ar fi durat mai bine de o lună, ceea ce nu se potrivește cu o otrăvire intempestivă, iar nepotul său Constantin Brâncoveanu, care i-a urmat în scaun, a urmat aceeași linie politică de echilibru, însă cu și mai multă prudență.

Șerban Cantacuzino a fost înmormântat cu alaiul domnesc cuvenit în biserica mănăstirii Cotroceni, ctitorită de el însuși lângă București, nefiind astfel nevoie să fie dus în lăcașul de familie al bunicului său de la Comana.

Rezervă acum

Contactați-ne